Cercetători de la University College London au descoperit că vapatul poate provoca modificări similare în ADN-ul celular celui cauzat de fumat, potrivit unui nou studiu. E pentru prima dată când se stabilește o legătură între vapat și riscul crescut de cancer.

Echipa condusă de profesorul Martin Widschwendter a analizat mostre de țesut din gura a peste 3500 de persoane, atât fumători de țigări obișnuite cât și persoane care folosesc țigări electronice.

S-a observat că atât cei care fumează în mod regulat cât și cei care folosesc aparatele de vaping prezentau anumite modificări la nivelul ADN-ului din celulele mucoasei orale, modificări asociate cu riscul crescut de dezvoltare a cancerului pulmonar la fumători.

Dr. Chiara Herzog, autoarea principală a studiului, a subliniat că deși țigările electronice sunt considerate mai puțin dăunătoare decât țigările clasice, efectele lor pe termen lung nu sunt pe deplin cunoscute.

“Deși consensul științific este că țigările electronice sunt mai sigure decât fumatul tutunului, nu putem presupune că utilizarea lor este complet sigură și este important să explorăm potențialele lor riscuri pe termen lung și legăturile cu cancerul”, a declarat ea.

Numai în 2019, se estimează că fumatul a provocat 7,69 milioane de decese în întreaga lume, iar acest număr este de așteptat să crească în viitor.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook