Tribunalul Ilfov a decis astăzi eliberarea din închisoare a fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, după ce i-a admis cererea de liberare condiționată.
Radu Mazăre executa o pedeapsă de 9 ani de închisoare în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri din Municipiul Constanța. În aprilie, Judecătoria Sectorului 4 din București a respins cererea sa de liberare condiționată.
Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă, ceea ce înseamnă că Radu Mazăre va putea părăsi închisoarea în perioada următoare.
Update: La ieșirea din penitenciar, fostul primar al Constanței a declarat că nu-l mai interesează viața publică.