Un italian în vârstă de 50 de ani, dornic să facă rost de un certificat Covid, a încercat să se vaccineze într-un braț fals din silicon.

Episodul bizar de la un centru de vaccinare din Biella, un oraș din apropiere de Torino, a avut loc la o săptămână după ce Italia a anunțat măsuri care interzic persoanelor nevaccinate să participe la o serie de activități sociale, culturale și sportive.

După îndeplinirea formalităților birocratice, inclusiv semnarea unui formular de consimțământ în fața unui medic, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, s-a așezat și și-a ridicat mâneca cămășii în timp ce se pregătea ca un asistent sanitar să-i administreze doza.

Inițial, asistentul sanitar nu a observat nimic ciudat, deoarece siliconul arăta asemănător cu pielea. Dar după ce s-a uitat mai atent și a atins brațul, medicul i-a cerut bărbatului să-și scoată cămașa. Planul i-a fost dejucat, iar bărbatul, care nu a fost numit, a încercat apoi să-l convingă pe asistentul sanitar să închidă ochii.

„M-am simțit ofensată ca profesionist”, a declarat Filippa Bua pentru La Repubblica. „Culoarea brațului m-a făcut să mă îndoiesc, așa că l-am rugat pe bărbat să-mi arate tot brațului stâng. Era bine făcut, dar nu avea aceeași culoare [ca restul brațului]”. Bărbatul i-a spus: „Ți-ai fi imaginat că aș avea un asemenea fizic?”

„Promptitudinea și priceperea lucrătorului sanitar au distrus planurile bărbatului, care va trebui acum să răspundă în fața justiției”, a declarat Alberto Cirio, președintele Piemontului, într-o declarație comună cu Luigi Icardi, consilierul regional pentru sănătate.

De luni, 6 decembrie, intră în vigoare “super-certificatul verde” care va fi eliberat doar persoanelor vaccinate anti-COVID cu schema completă şi celor care au trecut prin boală. Noul document va permite accesul în restaurante, baruri, cinematografe, teatre şi alte locuri de agrement.

Alte știri:  Drone detectate în apropierea Bazei Kogălniceanu. Anchetă militară în desfășurare
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai a fost audiată la CSM

Judecătoarea Ancuța Popoviciu a fost audiată astăzi la Secția pentru judecători din…

Profit mai mic cu 55% pentru Tesla în primul trimestru din 2024

Tesla a raportat o scădere a profitului de 55% în primul trimestru…

Adjunctul ministrului rus al apărării a fost arestat pentru luare de mită

Timur Ivanov, ministrul adjunct al apărării din Rusia, a fost arestat de…

Spania a eliberat din greșeală unul dintre cei mai temuți infractori din Europa

Autoritățile spaniole se confruntă cu o situație jenantă după ce unul dintre…

ANPC anunță că a început o acțiune de verificare a magazinelor online Temu și Shein

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că în prezent desfășoară…

Rusia a amplasat sisteme de rachete cu capacitate nucleară la granița cu Finlanda

Rusia a înființat o nouă brigadă echipată cu sistemul de rachete balistice…

Ucraina suspendă serviciile consulare pentru bărbații din străinătate care fac parte din grupele de vârstă supuse recrutării

Ministerul de Externe de la Kiev a anunțat marți suspendarea temporară a…

Senatul american a votat un proiect de lege care ar putea interzice TikTok

Senatul Statelor Unite ale Americii a adoptat miercuri un proiect de lege…

CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins solicitarea Inspecției Judiciare de a…