Un colonel care ocupa funcția de director adjunct al unuia dintre colegiile de top ale marinei ruse a fost găsit mort în circumstanțe misterioase, potrivit rapoartelor locale, realtează Daily Beast.

Vadim Boyko ar fi fost responsabil de mobilizarea trupeleor recent chemate în cadrul ordinul dat de Vladimir Putin pentru războiul împotriva Ucrainei.

Acesta s-ar fi prezentat miercuri dimineața devreme la Școala Navală Superioară Makarov Pacific din Vladivostok – și apoi a fost găsit cu cel puțin o rană prin împușcare.

Mai multe rapoarte ale presei locale s-au grăbit să considere că moartea sa a fost o sinucidere, Far Eastern Gazette relatând că “și-a tras un glonț în tâmplă”. Publicația a precizat că sinuciderea lui Boyko a fost confirmată cu surse din cadrul Flotei Pacificului prin intermediul unui post de televiziune local.

“Da, colonelul Boyko s-a sinucis între zidurile [colegiului naval]”, au declarat sursele anonime, citate.

Cu toate acestea, relatările canalului rusesc Telegram Baza au descris o serie de evenimente foarte diferite.

Canalul, citând surse nespecificate, a declarat că mai multe focuri de armă au fost auzite în afara biroului lui Boyko chiar înainte ca sergentul de birou să intre și să găsească cadavrul acestuia cu cinci răni de glonț în piept.

La fața locului nu a fost găsit niciun bilet de adio, potrivit Baza, iar anchetatorii au găsit cinci cartușe și patru pistoale Makarov.

Moartea sa vine la doar o lună după ce un comisar militar din regiunea Primorskii a fost găsit mort, autoritățile locale susținând doar că “inima sa s-a oprit”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…