Un accident grav s-a produs pe 23 august în localitatea Căpușu Mare din județul Cluj, soldat cu 8 victime. Potrivit poliției, un BMW condus de un bărbat de 37 de ani fără permis de conducere a intrat pe contrasens și a lovit violent un alt autoturism.
Șoferul vinovat este cunoscut autorităților pentru mai multe infracțiuni rutiere. El fusese deja prins de 11 ori la volan fără permis și condamnat în luna mai la închisoare cu suspendare, după ce a comis și alte fapte de furt și conducere cu numere false. Cu toate acestea, bărbatul nu a renunțat să conducă ilegal.
Este vorba despre Ioan Aurel Covaciu, în vârstă de 37 de ani, care conducea în dimineața zilei de 23 august, fără a deține permis de conducere. Mașina condusă de acesta a derapat pe un drum umed și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, 8 persoane au fost rănite și transportate la spital în Cluj.
Din nefericire, unul dintre pasagerii mașinii conduse de Covaciu, Alin Cuțitar în vârstă de 34 de ani, a decedat la data de 6 septembrie.
Șoferul vinovat a părăsit locul accidentului, însă a fost prins la scurt timp de polițiștii din Huedin, la aproximativ 20 km distanță.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat acum pentru ucidere din culpă și conducere fără permis.