Un ofițer de poliție din orașul german Mannheim a decedat după ce a fost rănit grav într-un atac cu cuțit săptămâna trecută.
Potrivit comunicatului oficial al poliției din Baden-Württemberg, polițistul în vârstă de 29 de ani a fost înjunghiat de mai multe ori în zona capului în timpul unui atac armat care a avut loc vineri seara în piața principală din Mannheim. El a fost operat de urgență, însă rănile sunt i-au fost fatale, decedând astăzi.
Alte 5 persoane au fost rănite în același atac, printre care și activistul anti-islamic Michael Stürzenberger.
Atacatorul, un bărbat afgan în vârstă de 25 de ani care locuiește în Germania din 2014, a fost reținut imediat la fața locului, fiind împușcat pentru a fi imobilizat.
Aproximativ 800 de persoane au format duminică un lanț uman în piața în care a avut loc atacul. Acestea au urmărit să transmită un mesaj împotriva „violenței, urii și agitației”, au declarat organizatorii priveghiului.