USR propune modificarea proiectului privind certificatul verde obligatoriu la locul de muncă, astfel încât măsura să vizeze toți angajații din sistemul public și privat.

De asemenea, partidul propune o perioadă de grație de 60 de zile, perioadă în care testele săptămânale ale celor nevaccinați să fie susținute de stat, după care costul acestora să fie suportat individual.

”USR susține ferm introducerea Certificatului Verde ca măsură de protecție la locul de muncă, atât pentru protecția angajaților, cât și pentru persoanele cu care aceștia vin în contact.

Din acest motiv, USR va cere în Legislativ aplicarea nediscriminatorie a Certificatului Verde pentru toți angajații, indiferent că aceștia activează în sistemul public sau cel privat.

Vom depune această prevedere la Camera Deputaților sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ, care a trecut recent prin Senatul României.

De asemenea, având în vedere scara largă de aplicare a acestei măsuri, vom propune și o perioadă tranzitorie de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. În cele 60 de zile, angajații își vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului.

După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajații nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului.

În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia”, se arată în comunicatul USR.  

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Rusia a amplasat sisteme de rachete cu capacitate nucleară la granița cu Finlanda

Rusia a înființat o nouă brigadă echipată cu sistemul de rachete balistice…

Un belgian al cărui organism produce alcool a fost achitat pentru conducere în stare de ebrietate

Un bărbat din Belgia a fost achitat de acuzația de conducere sub…

ANPC anunță că a început o acțiune de verificare a magazinelor online Temu și Shein

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că în prezent desfășoară…

Ucraina suspendă serviciile consulare pentru bărbații din străinătate care fac parte din grupele de vârstă supuse recrutării

Ministerul de Externe de la Kiev a anunțat marți suspendarea temporară a…

Senatul american a votat un proiect de lege care ar putea interzice TikTok

Senatul Statelor Unite ale Americii a adoptat miercuri un proiect de lege…

Spania a eliberat din greșeală unul dintre cei mai temuți infractori din Europa

Autoritățile spaniole se confruntă cu o situație jenantă după ce unul dintre…

Profit mai mic cu 55% pentru Tesla în primul trimestru din 2024

Tesla a raportat o scădere a profitului de 55% în primul trimestru…