De mâine, persoanele care sunt programte la vaccinare ar putea primi și serul produs de compania Moderna. Dozele de vaccin au fost împărțite în centrele din țară care nu mai au nevoie de condiții de păstrare atât de dificile ca în cazul dozelor Pfizer BionTech.
Cei care vor refuza să se vaccineze cu serul de la Moderna, vor trebui să se reprogrameze și nu vor avea garanția că vor primi vaccinul pe care și-l doresc.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare spune că din data de 4 februarie, în toate centrele de vaccinare se va efectua vaccinarea cu serul de la Moderna, până pe data de 16 februarie.”
In această dimineață, 26.210 doze de vaccin Moderna au plecat spre centrele regionale din țară cu o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, aeronava MAI a putut livra 7.610 doze în centrele regionale de distribuție Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul dozelor de vaccin în centrele regionale de distribuție Brașov, Iași, Constanța, și Craiova au fost realizate cu autospeciale ale Ministerului Apărării Naționale.