Un şofer din Pitești a fost amendat de către un echipaj de poliție pentru că avea trusa medicală expirată. Amenda a fost dată în urma a ceea ce poliţistul a numit un „control de rutină”, pe care echipajul l-a făcut după ce şoferul le-a atras atenţia poliţiştilor că staţionau neregulamentar, cu uşa autoturismului deschisă şi în apropierea unei intersecţii.

Șoferul susține că polițiștii şi-au făcut un obicei în a parca neregulamentar în zona respectivă şi din acest motiv, miercuri seară, a decis să le atragă atenția. Acesta și-a continuat apoi drumul, însă polițiștii ar fi fost deranjați de reproșurile bărbatului și au plecat în urmărirea sa. L-au oprit după câteva sute de metri și i-au solicitat actele la control. Au efectuat și verificări asupra autoturismului, relatează epitesti.ro

Întrucât au găsit trusa medicală expirată, conducătorul auto a fost sancţionat de poliţişti cu amenda maxima prevăzută de lege pentru această abatere, în valoare de 725 lei.

„Cu privire la aspectele sesizate, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, au fost dispuse verificări, în urma cărora vor fi luate măsurile care se impun.

În ceea ce privește modul de aplicare a sancțiunii, acesta este reglementat de Ordonanța 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor., iar dacă o persoană se consideră nedreptățită, se poate adresa instanței de judecată, singura instituție care poate dispune modificarea cuantumului amenzilor contravenționale sau anularea sancțiunilor. De altfel, în cuprinsul formularului de proces verbal de constatare a contravenției, utilizat de polițiști, este cuprinsă o rubrică privind termenul de exercitare a căii de atac și instanța competentă teritorial, la care se poate depune plângerea”, a transmis IPJ Argeș,.

Alte știri:  Un ofițer militar german, acuzat de spionaj pentru serviciile secrete rusești
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat planul Roșu de Intervenție

Update: Conform informațiilor furnizate de ISU Constanța, nu s-au înregistrat victime în…

Talibanii anunță reluarea execuțiilor publice a femeilor în Afganistan

Talibanii au șocat întreaga lume după ce liderul suprem al organizației, Hibatullah…

Meteo: Urmează un weekend cu temperaturi de până la 29 de grade

Sfârșitul lunii martie aduce un val de căldură neașteptat în întreaga țară.…

Spania: Patru persoane și-au pierdut viața în urma furtunilor violente

În ultimele zile, Spania a fost lovită de furtuni puternice ce au…

Cercetări în desfășurare după ce o dronă s-ar fi prăbușit lângă Brăila

Forțele armate române, alături de autoritățile locale din județul Brăila efectuează în…

MApN anunță că a identificat fragmente de la o posibilă dronă pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

Ministerul Apărării Naționale anunță că au fost identificate fragmente care par a…

Fondatorul platformei de criptomonede FTX, Sam Bankman-Fried, condamnat la 25 de ani de închisoare

Sam Bankman-Fried, fondatorul platformei de criptomonede FTX, a fost condamnat ieri de…

Operațiune de amploare împotriva unei rețele care ar fi plătit politicieni europeni pentru a promova interesele Rusiei

Autoritățile din mai multe țări europene au anunțat astăzi că au destructurat…