Robert Gabriel Nițu, un activist din Buzău, a fost bătut de față cu poliția, după ce a făcut poze unor bărbați care vindeau ilegal păsări. Aceștia i-au spart geamul mașinii si l-au bătut cu pumnii si picioarele.

În imagini se observă cum bărbatul de la volan este urmărit de trei indivizi pentru că ar fi încercat să îi filmeze atunci când vindeau ilegal păsări. Cursa nebună s-a întins pe mai multe localități, până în momentul în care agresorii au blocat drumul complet.

Polițista din imagini pare depășită de violența celor trei agresori, iar colegul ei a trebuit să le facă față singur agresorilor. N-a avut nicio șansă, așa că a cerut ajutor și altor patrule. Nici ceilalți agenți care au venit la fața locului nu au putut să calmeze situația, așa că totul s-a încheiat abia când au ajuns mascații.

Cei trei bărbați care l-au bătut pe activistul Robert Gabriel Nițu au fost reținuți dumincă seară și urmează să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

În continuarea cercetărilor privind agresiunea din data de 12 iunie a.c., în care un buzoian, în vârstă de 41 de ani, a fost agresat de către trei persoane, în timp ce se afla în trafic, astăzi, au fost reținuți, pentru 24 de ore, cei trei bărbați, cu vârste de 27 și 44 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice

.Cei trei bărbați urmează a fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, se arată în comunicatul transmis, duminică seara, de reprezentanții IPJ Buzău.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…