foto: © Pavel Bednyakov

Președintele rus Vladimir Putin nu va participa săptămâna viitoare la reuniunea liderilor din Grupul celor 20 de țări (G20) de pe insula Bali, au anunțat joi oficiali indonezieni și ruși.

Putin va fi reprezentat în schimb de ministrul rus de externe Serghei Lavrov, au precizat oficialii.

Președintele rus urmează să se alăture virtual uneia dintre reuniunile din cadrul summitului, a declarat Jodi Mahardi, purtător de cuvânt al ministrului indonezian coordonator al afacerilor maritime și de investiții.

Un purtător de cuvânt al ambasadei Rusiei în Indonezia a confirmat că Putin nu va participa la summit, dar nu a oferit explicații suplimentare.

Președintele american Joe Biden, președintele chinez Xi Jinping și alți lideri mondiali vor participa la summitul de două zile care va începe la 15 noiembrie. Summitul ar fi fost prima dată când Biden și Putin ar fi fost împreună la o reuniune de când Rusia a invadat Ucraina în februarie. Președintele indonezian Joko Widodo găzduiește evenimentul pe insula Bali.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Un oficial Hamas afirmă că gruparea ar depune armele dacă se implementează o soluție cu două state

Un oficial politic de rang înalt al Hamas a declarat pentru The…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Un studiu arată că 60 de firme sunt responsabile pentru jumătate din poluarea cu plastic din lume

Un nou studiu arată că mai puțin de 60 de corporații multinaționale…

Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune furnizate în secret de SUA pentru a lovi zonele controlate de Rusia

Statele Unite ale Americii au furnizat în secret Ucrainei rachete balistice cu…

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Parchetului General,…

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…