Polițiștii din Ilfov și procurorii Parchetului Buftea fac marți 73 de percheziții la sediile unor firme și la domiciliile mai multor persoane bănuite de desăvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnatură privată.

Potrivit unor surse judiciare, printre suspecți se află și cântărețul de manele Dan Armeanca. La audieri vor ajunge și artiștii Dan Bursuc și Cristi Dules, dar în calitate de martori.

Perchezițiile se desfășoară în județele Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Olt, Gorj și în Municipiul București.

Vor fi puse în executare 58 de mandate de aducere, urmând ca persoanele respective să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, pentru cercetări.

Suma totală solicitată de persoanele bănuite de comiterea faptelor este de 1.278.608 lei, iar prejudiciul penal cauzat efectiv este în valoare de 553.792 de lei.

Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Olt, Dolj, Gorj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești, Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…