Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, joi, că se fac mai multe percheziții la Administraţia Bazinală a Apelor Prut -Bârlad, la Primăria Victoria şi Primăria Vatra Moldoviţei, după scandalul de la Apele  Române.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada martie 2020-2021.

În cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate pe raza județelor Iași și Suceava.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași și Suceava. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Vă reamintim că în urmă cu doua săptămâni, jurnaliștii de la Recorder.ro, au prezentat cazul unei tinere angajată pe o funcție cheie, la ABA Prut-Bârlad. Aceasta a fost angajată după o serie de presiuni politice, după ce a lucrat cinci ani că ospătăriţă într-un club.

Mai exact, directorul Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași, a cerut angajarea unei tinere, la departamentul care se ocupă apărarea inundațiilor, deși aceasta nu știe ce înseamnă nici măcar debitul apei și nici măcar cum se deschide un computer, chiar dacă este absolventă a unei facultăți de chimie.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook