Senatoarea Diana Șoșoacă, cunoscută pentru opiniile sale anti-mască, nu a fost lăsată să intre în sala de ședință din Senat pe motiv că purta o mască neconformă.

Șefa comisiei, Laura Scîntei, i-a reproșat senatoarei că masca sa de protecție este neconformă. La auzul refuzului, Diana Șoșoacă a răbufnit și a precizat că în Legea 55, cea care prevede purtarea măștii, scrie că trebuie să acopere gura și nasul și nu cum trebuie să arate masca.

Iulia Scântei: Doamna senator, vă rog să purtați mască.

Diana Șoșoacă: Doamnă, am mască, da? Potrivit legii 55 nu se precizează ce mască trebuie să port. Nu faceți spectacol cu mine aici și vă rog să îmi arătați articolul din lege unde scrie cum arată o mască. Dați-mi articolul care spune cum arată masca, să-mi acopere gura și nasul.

Senatoarea Șoșoacă a sunat la 112 pe motiv că nu este lăsată sa intre in sală, spunand ca a fost “bruscată si lovită”.

Ulterior, senatoarea a forțat ușa comisiei, păzită de doi angajați ai Senatului, și a intrat cu forța în sală de ședință. Aceasta a susținut că „s-a dat ordin” să fie bătută.  

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook