Fiica partenerei fostului ministru de Interne Marcel Vela, a fost numită în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, printr-o decizie a premierului Florin Cîțu, publicată în Monitorul Oficial.

Andra Pleşa este fiica Gabrielei Nicoleta Pleşa, partenera de viaţă a senatorului PNL Marcel Vela, fost ministru de Interne în guvernul Orban şi şeful liberalilor din Caraş Severin.

Mama sa are acţiuni într-o companie care, prin intermediul altei firme, vrea să construiască patru microhidrocentrale într-o arie naturală protejată.

Marcel Vela a susținut-o puternic pe Andra Pleșa drept candidat PNL la Primăria Caransebeș în 2020, dar aceasta a pierdut alegerile în fața unui candidat independent.

În schimb, ea a ajuns consilier local pe lista deschisă de ministrul de interne de atunci, Marcel Vela, care a intrat în cursă pentru a o ajuta.

Andra Pleșa este într-o relație cu Ionuț Stroe, șeful PNL Argeș, și fost ministru al sportului în Guvernul Orban. În prezent, Andra Pleşa este prim-vicepreşedinte al TNL Caraş-Severin şi consilier local la Primăria Caransebeş.

”În temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 alin. (1) din Legea nr. 95/2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 997/2016 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi privind modificarea şi completarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Andra-Sabrina Pleşa se numeşte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate”, este decizia pblicată în Monitorul Oficial.

Alte știri:  Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook