Procurorii bulgari suspectează șase cetățeni ruși de implicare într-o serie de explozii la fabrici de armament de pe teritoriul bulgar, potrivit presei locale.

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Siika Mileva, a declarat că cele patru incidente care datează de acum un deceniu ar putea fi legate de tentativa de otrăvire a traficantului de arme bulgar Emilian Gebrev, potrivit Agenției de Știri din Bulgaria.

Trei cetățeni ruși suspectați că lucrează pentru agenția de informații militare GRU sunt căutați în legătură cu otrăvirea lui Gebrev, a menționat Mileva într-o conferință de presă. Potrivit sursei citate, alte trei persoane, s-ar fi aflat în Bulgaria în jurul încercării de otrăvire și a exploziilor – una dintre acestea a avut loc în 2011, două în 2015 și una anul trecut.

Potrivit procurorilor bulgari, armele și muniția din toate cele patru explozii au fost destinate exportului către Ucraina și Georgia.

“Dovezile colectate conduc la concluzia că scopul acțiunilor cetățenilor ruși a fost de a opri furnizarea de produse militare către Georgia și Ucraina”, a relatat agenția de știri.

Procuratura bulgară a declarat că a lucrat cu autoritățile cehe pentru a stabili o legătură între exploziile din Bulgaria si Cehia.

Praga a acuzat serviciile speciale rusești de implicare în explozii, declanșând o serie de expulzări diplomatice care implică membri ai UE și NATO din estul și centrul Europei, care au continuat până miercuri.

Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a luat in deradere acuzațiile Bulgariei, spunând că Sofia „evident vrea să-i depășească pe cehi”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…