Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a fost localizat într-o stațiune din Malta și preluat de polițiștii maltezi în urma colaborării cu cei români.

Paul al României fusese condamnat în decembrie 2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru infracțiuni de corupție în dosarul cunoscut sub numele de “Ferma Băneasa”. El este acuzat că ar fi obținut în mod ilegal terenuri și păduri de mare valoare, precum Snagov și ferma regală de la Băneasa.

Până în prezent, Paul al României fusese dat în urmărire internațională, după ce a părăsit țara înainte de a fi condamnat. În iunie 2022 a fost arestat la Paris, însă o instanță franceză a decis că nu poate fi extrădat în România. Autoritățile române au continuat însă căutările, iar informații despre șederea sa din Malta au condus la arestarea sa de ieri.

Potrivit unor surse judiciare, Prințului Paul i se va prezenta luni mandatul de arestare în vederea extrădării. Dacă autoritățile malteze vor aproba extrădarea, el va fi adus în România pentru a-și ispăși pedeapsa.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Florin Piersic, mesaj din spital: “Sunt viu și asta datorită minunaților doctori care mă îngrijesc”

Marele actor Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a transmis…

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Potrivit celor mai recente estimări meteorologice realizate de Centrul European pentru Prognoze…

Franța: Doi polițiști au fost uciși după un atac asupra unei dube care transporta un deținut

O dubă a unui penitenciar, care transfera un deținut, a fost atacată…

Serviciile secrete sud-coreene: Coreea de Nord este suspectată că a furnizat Rusiei arme fabricate în anii ’70

Serviciul de informații al Coreei de Sud efectuează o analiză a suspiciunilor…

Erdogan confirmă transformarea unei biserici ortodoxe din Istanbul într-o moschee

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat ieri redeschiderea unei moschei în…

Parlamentul a adoptat legea care îi lasă fără permis de conducere timp de 10 ani pe șoferii prinși băuți sau drogați la volan

Parlamentul României a adoptat marți un proiect de lege care prevede ca…

Constanța: Șase copii au fost internați în spital după ce au fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor

Direcția pentru Protecția Copilului Constanța a deschis o anchetă în cazul a…

Primul pacient din lume care a primit un transplant de rinichi de la un porc a decedat

Rick Slayman, un bărbat de 62 de ani din Weymouth, Massachusetts, a…

Kiev: Rusia a pierdut peste 1.700 de militari într-o singură zi în Ucraina

Forțele armate ale Ucrainei au anunțat că Rusia a pierdut 1.740 de…