Agenţia Română de Salvare a Vieţii de Om pe Mare (ARSVOM) va fi desființată, a anunțat, duminică, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta a precizat că atribuțiile ARSVOM vor fi preluate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„La acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vreme rea. Am trimis un corp de control acolo, control încheiat, care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii. Am un anunţ de făcut, această Agenţie va fi desfiinţată. Am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Directorul ARSVOM, arestat la domiciliu pentru luare de mită

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce a fost reţinut săptămâna trecută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Potrivit procuroriilor DNA, în perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea de director ARSVOM, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Alte știri:  Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook