Bulgaria a intrat pe lista galbenă a României, iar măsurile se aplică începând de duminică, 29 august, la orele 00:00.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat joi lista statelor cu risc epidemiologic. Statele vecine Bulgaria și Serbia intră în zona galbenă, iar românii care se întorc în țară din aceste state, dacă nu sunt vaccinați, vor trebui să prezinte un test PCR negativ pentru a evita carantina.

Persoanele nevaccinate intră în carantină la întoarcerea în România, dacă vin din Bulgaria. Sunt scutite persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală și persoanele care prezintă un test PCR negativ. De asemenea, nu există restricții pentru copiii sub 6 ani.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul este negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Modificările în cadrul listei sunt:

  • În zona roșie au intrat: Elveția, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Liechtenstein, Guam, Bahamas, Maldive, Anquilla și Insulele Saint Kitts și Nevis;
  • În zona galbenă au intrat: din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Irak și Argentina; din zona verde, în urma creșterii incidenței: Bulgaria, Serbia, Albania, Armenia, Slovenia, Belarus, Japonia, Palestina, Filipine, Mauritius, Timorul de Est, Burnei Darussalam, Guyana și Bermuda;
  • În zona verde au intrat: Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Insulele Virgine Britanice.

Lista cu clasificarea țărilor/teritorilor în funcție de rata de incidență cumulată:

ZONA ROȘIE

Polinezia Franceză 47,3
Georgia 16,8
Aruba 14,3
Dominica 13,2
Botswana 12,0
Kosovo 11,2
Seychelles 11,2
Cuba 11,2
Sint Maarten 11,0
Israel 10,4
Muntenegru 10,0
Insula Man 9,2
Malaysia 9,0
Eswatini 8,1
Saint Lucia 7,6
Fiji 7,3
Cipru 6,0
Marea Britanie** 5,9
Statele Unite ale Americii 5,9
Insulele Virgine ale Statelor Unite 5,8
Iran 5,7
Kazahstan 5,6
Macedonia de Nord 5,4
Curaçao 5,3
Mongolia 5,1
Irlanda 5,0
Costa Rica 4,9
Gibraltar 4,7
Franța 4,7
Guam 4,5
Jersey 4,4
Puerto Rico 4,2
Thailanda 4,2
Grecia 4,2
Monaco 3,9
Libia 3,9
Turcia 3,9
Azerbaidjan 3,9
Saint Kitts și Nevis 3,9
Bahamas 3,8
Elveția 3,7
Spania 3,5
Islanda 3,5
Anguilla 3,5
Liechtenstein 3,3
Portugalia 3,2
Maroc 3,1
Maldive 3,0
Africa de Sud** 2,7
Brazilia** 1,9
Nepal** 1,0
India** 0,3

Alte știri:  Rusia vrea să naționalizeze un mare distilator de vodcă din cauza activităților "extremiste"

ZONA GALBENĂ

Estonia 2,9
Sri Lanka 2,8
Irak 2,8
Lituania 2,8
Guatemala 2,7
Guernsey 2,7
Suriname 2,6
Jamaica 2,6
Mauritius 2,5
Brunei Darussalam 2,5
Serbia 2,4
Panama 2,4
Argentina 2,3
Tunisia 2,3
Danemarca 2,3
Belgia 2,3
Insulele Turks și Caicos 2,3
Liban 2,2
Groenlanda 2,2
Honduras 2,1
Federația Rusă 2,1
Belize 2,1
Trinidad și Tobago 2,0
Mexic 2,0
Timorul de Est 2,0
San Marino 1,9
Bulgaria 1,9
Albania 1,9
Olanda 1,9
Japonia 1,9
Armenia 1,9
Malta 1,8
Finlanda 1,8
Bonaire, Saint Eustatius și Saba 1,8
Slovenia 1,8
Guyana 1,7
Palestina 1,7
Belarus 1,7
Bermuda 1,7
Andorra 1,7
Filipine 1,6

ZONA VERDE

Austria 1,5
Emiratele Arabe Unite 1,5
Italia 1,5
Norvegia 1,5
Antigua și Barbuda 1,5
Vietnam 1,4
Insulele Virgine Britanice 1,2
Iordania 1,2
Luxemburg 1,2
Capul Verde 1,2
Suedia 1,2
Croația 1,2
Qatar 1,1
Kuweit 1,1
Indonezia 1,1
Bosnia și Herțegovina 1,1
Namibia 1,0
Columbia 1,0
Germania 1,0
Bahrain 0,9
Letonia 0,9
Republica Moldova 0,9
Canada 0,8
Myanmar 0,8
Mauritania 0,8
Bolivia 0,7
Kârgâzstan 0,7
El Salvador 0,7
Bangladesh 0,7
Barbados 0,7
Laos 0,6
Rwanda 0,5
Chile 0,5
Peru 0,5
Coreea de Sud 0,5
Oman 0,5
Uruguay 0,5
Venezuela 0,4
Zimbabwe 0,4
Montserrat 0,4
Cambodgia 0,4
Ucraina 0,4
Grenada 0,4
Ecuador 0,4
Guineea Bissau 0,4
Uzbekistan 0,4
Paraguay 0,3
Togo 0,3
România 0,3
Australia 0,3
Mozambic 0,3
Republica Dominicană 0,3
Kenya 0,3
Insulele Cayman 0,3
Gambia 0,3
Pakistan 0,3
Lesotho 0,3
Zambia 0,2
Ghana 0,2
Senegal 0,2
Algeria 0,2
Burundi 0,2
Arabia Saudită 0,2
Saint Vincent și Grenadine 0,2
Cehia 0,2
Sao Tome și Principe 0,2
Slovacia 0,2
Guineea 0,2
Insulele Feroe 0,2
Malawi 0,2
Benin 0,1
Singapore 0,1
Nicaragua 0,1
Gabon 0,1
Ungaria 0,1
Tadjikistan 0,1
Polonia 0,1
Etiopia 0,1
Guineea Ecuatorială 0,1
Coasta de Fildeș 0,1
Somalia 0,1
Angola 0,1
Bhutan 0,1
Uganda 0,1
Nigeria 0,0
Afganistan 0,0
Congo 0,0
Djibouti 0,0
Haiti 0,0
Liberia 0,0
Yemen 0,0
Sudan 0,0
Eritreea 0,0
Taiwan 0,0
Mali 0,0
Sierra Leone 0,0
Burkina Faso 0,0
Niger 0,0
Madagascar 0,0
Insulele Falkland (Malvine) 0,0
Tanzania 0,0
Comore 0,0
Noua Zeelandă 0,0
Republica Democrată Congo 0,0
Egipt 0,0
Papua Noua Guinee 0,0
Republica Centrafricană 0,0
Wallis și Futuna 0,0
Camerun 0,0
Insulele Mariane de Nord 0,0
Ciad 0,0
Siria 0,0
Sudanul de Sud 0,0
Republica Populară Chineză 0,0
Vatican 0,0
Insulele Marshall 0,0
Micronezia 0,0
Noua Caledonie 0,0
Insulele Solomon 0,0
Vanuatu 0,0
Sahara de Vest 0,0

Alte știri:  Putin a ajuns în China într-o vizită de stat pentru a aprofunda parteneriatul strategic cu Xi

*Date publicate de ECDC joi 26 august 2021 pentru perioada 9 – 22 august 2021
** Ca urmare a detectării la populația umană a unor variante de virus SARS-CoV-2 cu transmitere mai ridicată


Urmărește-ne pe Google News sau Facebook