Premierul desemnat se întâlneşte cu preşedintele USR, luni, pentru a discuta despre sprijinul politic pentru noul guvern.

„Dacian Cioloş, preşedintele USR, se va întâlni luni, la ora 12,00, la grupul parlamentar USR, cu prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă. Întrevederea a fost cerută vineri de premierul desemnat”, a anunţat USR.

“Luni va fi o discuţie între preşedintele USR, Dacian Cioloş, şi premierul desemnat Nicolae Ciucă. Premierul desemnat vrea să discute intenţiile pe care le are cu acest guvern. Domnul Ciucă i-a spus clar că vrea să prezinte intenţiile pentru un guvern minoritar – echipa, programul. Nu este o negociere”, a declarat Dragu.

Conducerea PNL, cea a UDMR şi premierul desemnat au avut, atât sâmbătă cât şi duminică, o serie de întrevederi la Palatul Victoria pentru finalizarea Programului de guvernare.

Potrivit unui comunicat al PNL, la discuţii au participat şi echipele de experţi ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Democrate Maghiare din România, în prezenţa preşedinţilor celor două formaţiuni, Florin Cîţu şi Kelemen Hunor.

Sâmbătă a avut loc şi o consultare a liberalilor cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.

Totodată, premierul desemnat a avut sâmbătă după-amiază o convorbire telefonică cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, cei doi convenind ca negocierile politice să aibă loc după finalizarea Programului de guvernare.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă are la dispoziție cel mult zece zile din momentul desemnării să vină cu guvernul în Parlament pentru votul de învestitură, adică până la finalul săptămânii viitoare. Acesta are nevoie de 234 de voturi, iar PNL și UDMR strâng 163 la care se adaugă cele 18 voturi ale minorităților naționale. Un total de 181 de voturi.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…