foto: ISU

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seara, la subsolul unui bloc situat în apropierea Campusului Universitar din municipiul Constanța.

Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit la boxele amenajate la subsolul blocului. Focul a fost lichidat după aproximativ o oră. 

La fața locului, au fost trimiși peste 40 de salvatori și 11 autospeciale de stingere, de la SMURD și de la Ambulanță.

Zeci de locatari au reușit să se autoevacuze, însă 10 adulți și trei copii au fost scoși de pompieri.

O persoană a necesitat oxigen, dar a refuzat transportul la spital. Deocamdată, nu se cunoaşte cauza incendiului, dar aceasta va fi stabilită de pompieri.

“În jurul orei 22,40. prin apel unic de urgenţă 112 am fost solicitaţi să intervenim la un incendiu izbucnit la subsolul unui bloc cu cinci etaje din Constanţa, strada Granatului, numărul 5. Au fost alocate, din primele momente, cinci autospeciale de stingere, o autospecială transport victime multiple, două autoscări, o descarcerare, trei echipaje SMURD B şi un echipaj SAJ, cu un total de aproximativ 40 de pompieri. La locul solicitării au fost evacuate 13 persoane, niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau transport la spital”, au spus reprezentaţi ai ISU.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…