Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că Rusia depune o energie “colosală” în discuțiile privind un posibil acord de pace cu Ucraina.

“Delegația noastră depune un efort colosal și demonstrează mai multă disponibilitate față de acestea decât cealaltă parte”, a declarat Peskov.

“Acordul asupra unui astfel de document, respectarea tuturor parametrilor săi și punerea lor în aplicare ar putea opri foarte repede ceea ce se întâmplă”, a mai spus acesta.

Întrebat despre un raport al Financial Times potrivit căruia Ucraina și Rusia au făcut progrese semnificative în privința unui plan de pace provizoriu, Peskov a declarat pentru Reuters: “Nu este corect – sunt elemente acolo care sunt corecte, dar în ansamblu este incorect”.

Kremlinul, a spus el, va anunța progresul atunci când va exista un progres de raportat. “Adresează totuși toate celelalte întrebări către Financial Times”, a spus Peskov.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook