Principalul purtător de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat că sancțiunile asupra comerțului și oligarhilor sunt asemănătoare unui “război total” împotriva Rusiei și că nu există motive pentru utilizarea unei arme nucleare, potrivit The Guardian.

Dmitri Peskov a declarat, într-un interviu acordat televiziunii americane PBS, că sancțiunile punitive aplicate Rusiei au fost “destul de neprietenoase” și au făcut ca țara să se simtă ca și cum ar fi în război cu SUA și aliații săi occidentali.

“Din păcate, aceste condiții, sunt destul de neprietenoase. Și sunt inamice, asemănătoare inamicului pentru noi. Am intrat în faza, faza unui război total. Și noi, în Rusia, ne vom simți printre războaie, pentru că țările vest-europene, Statele Unite, Canada, Australia, ei de fapt – ei de fapt – ei duc un război împotriva noastră în comerț, în economie, în confiscarea proprietăților noastre, în confiscarea fondurilor noastre, în blocarea relațiilor noastre financiare.

Iar noi trebuie să ne adaptăm la noua realitate. Trebuie să înțelegeți Rusia. Trebuie să înțelegeți Rusia”, a afirmat putrătorul de cuvânt.

Peskov a adăugat că “nimeni nu se gândește să folosească” sau “nici măcar la [ideea] de a folosi o armă nucleară”, într-un interviu acordat luni seară postului PBS.

Moderatorul i-a cerut lui Peskov să clarifice confuzia din jurul poziției Rusiei privind un posibil atac nuclear, după ce oficialul rus a declarat anterior că Rusia ar folosi arme nucleare doar dacă însăși existența sa ar fi amenințată.

“Așadar, ați putea să ne clarificați ce anume ar însemna o amenințare existențială la adresa Rusiei?”. a întrebat prezentatorul.

Peskov a răspuns:

“Ei bine, în primul rând, nu avem nicio îndoială că toate obiectivele operațiunii noastre militare speciale din Ucraina vor fi îndeplinite. Nu avem nicio îndoială în această privință.

Alte știri:  Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

Dar orice rezultat al operațiunii, bineînțeles, nu este un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare. Avem un concept de securitate care prevede foarte clar că numai atunci când există o amenințare pentru existența statului în țara noastră, putem folosi și vom folosi efectiv armele nucleare pentru a elimina amenințarea sau existența țării noastre.”

Prezentatorul a insistat: “Deci, de ce nu clarificați acest lucru chiar acum? De ce nu puteți, în numele Rusiei, să excludeți utilizarea armelor nucleare în acest conflict, chiar aici?”.

Dmitri Peskov a răspuns: “Nimeni nu se gândește la folosirea, la – nici măcar la ideea de a folosi o armă nucleară.”

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook