Procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de Poliţie judiciară de la Serviciul Antidrog, efectuează, miercuri, 11 percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţul Ilfov, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări de traficanţi de droguri, specializată în distribuirea de heroină consumatorilor din Bucureşti.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală vor fi conduse 15 persoane în vederea audierii.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog şi al luptătorilor din cadrul BSIJ “Vlad Ţepeş”.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook