Un colonel rus care era însărcinat cu transportarea servietei cu codurile nucleare ale lui Vladimir Putin a fost găsit împușcat în locuința sa de lângă Moscova, relatează Metro.

Vadim Zimin, în vârstă de 53 de ani, este în stare gravă și se află la terapie intensivă.

Colonelul în retragere al Serviciului Federal de Securitate (FSB) ar fi fost unul dintre ofițerii care au transportat valiza nucleară pentru Elțîn și apoi pentru Putin.

Zimin a fost găsit cu răni prin împușcare în bucătăria apartamentului său din Krasnogorsk, în regiunea Moscovei.

Împușcăturile au avut loc în timp ce Zimin se confrunta cu o anchetă penală pentru presupusă luare de mită după ce s-a alăturat serviciului vamal într-o funcție de conducere, a relatat Moskovsky Komsomolets.

El se afla în arest la domiciliu din cauza dosarului penal și negase orice abatere.

Presa rusă a relatat că oficialul ar fi “încercat să se sinucidă” după ce a băut împreună cu fratele său.

Putin a fost fotografiat anterior cu Zimin purtând codurile nucleare lângă el, considerat a fi o amenințare simbolică la adresa Occidentului.

El a făcut acest lucru în aprilie, când a participat la funeraliile politicianului ultranaționalist Vladimir Jirinovski la Moscova.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în Marea Neagră, lângă Sfântul Gheorghe

Sâmbătă dimineață, Autoritatea Navală Română a raportat scufundarea unei nave sub pavilion…