Un pod cheie folosit de Rusia în aprovizionarea forțelor sale din regiunile aflate sub ocupație în sudul Ucrainei a fost lovit de o serie de rachete lansate de forțele ucrainene, care par să își intensifice operațiunile de izolare a orașului.

Relatările video și ale martorilor au arătat până la 18 lovituri pe podul Antonivski de peste râul Nipru, una dintre principalele rute de aprovizionare rusești în Herson, apărarea antirachetă aeriană rusă nereușind, se pare, să intercepteze atacurile.

Forțele armate ucrainene au publicat pe Telegram un clip de un minut pe care se presupune că arată tirul de rachete imediat după ora 1:00 miercuri dimineața. “Momentul zborului peste podul Antonivski”, au precizat ucraineneii.

Podul a fost atacat în mod repetat în ultima săptămână, în timp ce Ucraina a încercat să taie cele câteva rute pe care Rusia le poate folosi pentru a muta arme grele în Herson și în jurul acestuia, inclusiv un drum peste barajul din apropiere, Nova Khakovka.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…