Forțele ucrainene au înregistrat “succese” în trei zone din regiunea Herson, ocupată de Rusia, a declarat miercuri un oficial regional ucrainean, la două zile după ce Kievul a anunțat începerea unei contraofensive în sudul țării pentru a recuceri teritoriul.

Iuri Sobolevski, adjunctul șefului consiliului regional din Herson, a declarat pentru televiziunea națională de știri din Ucraina că trupele ucrainene s-au bucurat de succese în districtele Herson, Berîslav și Kahovka, dar a refuzat să ofere detalii.

“Acum este momentul să susținem forțele noastre armate… Acum nu este momentul să vorbim despre succesele specifice ale băieților noștri”, a spus el, reluând insistența armatei ucrainene asupra unei tăinuiri aproape totale a informațiilor despre ofensivă.

Sobolevski i-a îndemnat pe ucraineni să își sprijine forțele armate cu “tot ce pot”, întrucât ofensiva consumă o cantitate mare de resurse.

“În acest moment, dronele și muniția sunt folosite acolo ca și cum ar fi materiale consumabile”, a spus el.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…