Președintele rus Vladimir Putin va anunța probabil aderarea regiunilor ocupate ale Ucrainei la Federația Rusă în timpul discursului său din 30 septembrie în fața parlamentului, a anunțat marți Ministerul britanic al Apărării.

Referendumurile în curs de desfășurare în aceste teritorii sunt programate să se încheie pe 27 septembrie, a precizat Ministerul Apărării în informarea sa zilnică pe Twitter.

“Liderii Rusiei speră aproape cu siguranță că orice anunț de aderare va fi văzut ca o justificare a operațiunii militare speciale și va consolida sprijinul patriotic pentru conflict”, a precizat acesta.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook