Parchetul European (EPPO) confirmă că are o investigație în curs de desfășurare privind achiziționarea de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană.

Această confirmare excepțională vine ca urmare a interesului public extrem de ridicat. În această etapă, nu vor fi făcute publice alte detalii, se arată în comunicatul EPPO.

Comisia Europeană a asigurat până la 4,2 miliarde de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului, aproape de zece ori mai mult decât populația UE. Dintre acestea, 1,3 miliarde au fost livrate până în prezent.

Comisia a fost criticată pentru prețurile ridicate negociate pentru vaccinurile mRNA Covid, o analiză sugerând că UE a plătit aproximativ 31 de miliarde de euro.

România a comandat 120 de milioane de doze de vaccin.

În luna iulie, premierul Florin Cîţu anunţa că România a comandat, pe baza strategiei asumate la nivelul Uniunii Europene, 120 de milioane de doze de vaccin, urmând a fi folosite pe parcursul a 2 ani, cu posibilitatea de a putea fi revândute, potrivit adevărul.ro

DNA a anunțat în luna septembrie că a fost înregistrat un dosar penal privind modalitatea de achiziționare a dozelor de vaccinuri anti-COVID-19.

Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziționare a dozelor de vaccinuri anti-COVID 19, de la declanșarea pandemiei până în prezent. Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă (“in rem”), respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Scandalul mesajelor dintre șefa Comisiei Europene și directorul Pfizer

Mai mulți europarlamentari, precum Sara Cerdas (S&D) și Michèle Rivasi (Verzi/ALE), au cerut explicații cu privire la un schimb de SMS-uri între președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și Albert Bourla, directorul Pfizer.

Alte știri:  Șeful serviciului de informații militare israelian demisionează din cauza atacului din 7 octombrie

Problema se referă la mesajele text trimise în timp ce UE era în curs de a încheia contracte pentru achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID-19 și, în același timp, apărea un conflict cu AstraZeneca, rivalul Pfizer.

New York Times a dezvăluit pentru prima dată existența acestor mesaje – ceea ce l-a determinat pe Alexander Fanta, jurnalist al site-ului de știri netzpolitik.org și redactor obișnuit al EUobserver, să depună o cerere de libertate a informației (FOI) pentru a avea acces la mesajele text ale Comisiei cu Pfizer și la alte documente.

Comisia a răspuns că nu deține mesajele respective. De atunci, deputații europeni au cerut conținutul mesajelor, care încă nu a fost găsit.

În iulie anul trecut, Ombudsmanul European Emily O’Reilly a criticat sever executivul UE și a calificat cazul mesajelor text drept o “eroare administrativă”.

“Nu este posibil să se desfășoare aceste negocieri prin intermediul mesajelor text”, deoarece aceste negocieri sunt atât de complexe, a argumentat Small înainte de a conchide: “contractul a urmat procedura obișnuită”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…