Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a constatat că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ”este profund viciată”. Comisia îi solicită lui Bode să-și refacă teza de doctorat și să-și retragă cartea bazată pe lucrare.

Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate.  În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, a precizat Comisia de Etică a Universității Babeş-Bolyai.

Potrivit unui document al Comisiei de Etică, postat pe site-ul UBB, există două tipuri de abateri de la normele de citare în teza lui Lucian Bode:

  • Plagiat conform definiției din Legea 206/2004 – preluare de paragrafe de text (tradus din engleză sau direct din limba română) fără citare (prin note de subsol sau în text) sau plagiat prin preluare verbatim (cuvânt cu cuvânt) din limba română, fără parafrazare, a unor paragrafe întregi, ceea ce ar presupune încadrarea textului între ghilimele, chiar dacă este citată sursa. Exemple în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
  • Citare defectuoasă sau incorectă, în cazul traducerilor din engleză a unor bucăți semnificative de text. Deși sursa este indicată în nota de subsol, nu este clar delimitat textul preluat prin parafrazare minimă (rezultată din traducere) și contribuția proprie a doctorandului. De asemenea, există texte pe care autorul tezei le atribuie prin note de subsol surselor originale, însă fără precizarea că a consultat o sursa indirectă (prin folosirea cuvântului apud). În fine, există texte care sunt citate cu referire la un întreg articol, și nu la pagina exactă de unde s-a preluat textul.
Alte știri:  Europa trebuie să fie mai puternică, nu un „vasal” al SUA, afirmă Macron

Concluzia Comisiei de Etică a Universitatea Babeș-Bolyai vine după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat o analiză potrivit căreia Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook