Președintele Joe Biden a vorbit înaintea reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9), unde participă și președintele Klaus Iohannis.

Biden a declarat că liderii B9 reprezintă “prima linie” a apărării colective a NATO, precum și “pentru libertatea democrațiilor din Europa și din întreaga lume”.

El a spus că SUA a intervenit în mod repetat pentru a oferi asistență critică de securitate Ucrainei, precum și sprijin critic pentru “literalmente milioane” de refugiați.

“Împreună vom continua sprijinul nostru de durată pentru Ucraina în timp ce își apără libertatea în ultimul an, cu țările dumneavoastră în jurul acestei mese, oferind un leadership colectiv”

El a spus că este “absolut clar” că SUA vor apăra “literalmente fiecare centimetru al NATO”.

Klaus Iohannis a declarat că România va continua să sprijine Ucraina “atât cât va fi de necesar, pentru a câștiga acest război”

„Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă. Noi, liderii de pe Flancul estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice”, a spus Klaus Iohannis în deschiderea reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia.

Formatul București (B9) este o organizație înființată la 4 noiembrie 2015 la București, la inițiativa președintelui României Klaus Iohannis și a președintelui Poloniei Andrzej Duda, în timpul unei întâlniri bilaterale dintre aceștia.

Membrii săi sunt Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia.

Alte știri:  Adjunctul ministrului rus al apărării a fost arestat pentru luare de mită

Apariția sa a fost în principal rezultatul unei atitudini percepute ca fiind agresive din partea Rusiei în urma anexării peninsulei Crimeea și a intervenției ulterioare în estul Ucrainei, ambele în 2014.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook