CFR Călători a anunțat vineri retragerea imediată a locomotivelor de același tip ca cea implicată în accidentul feroviar de la Galați, care a avut loc cu șase zile în urmă. În urma impactului, o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite. Decizia a fost luată ca măsură de siguranță feroviară, comunicată de Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR).

“Având în vedere măsurile de siguranţă feroviară comunicate de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), CFR Călători a retras temporar din circulație, cu dată imediată, locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galați, în data de 25.03.2023.

Ca măsură suplimentară de siguranță a circulației trenurilor, CFR Călători va proceda, prin intermediul unei entități independente abilitate, la expertizarea soluției tehnice existentă în dotarea locomotivelor din parcul CFR Călători, similare celei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galați, retrase temporar.

Pentru CFR Călători este prioritară siguranța circulației trenurilor, asigurarea securității pasagerilor și a salariaților săi” , se arată în comunicatul CFR.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook