UPDATE: Potrivit ISU Dobrogea, trei persoane aduse în stare de inconștiență la mal nu au mai putut fi resuscitate și au fost declarate decedate. Alte două persoane au fost transportate la spital.

Oamenii de pe plaja Victoria din Mamaia au demonstrat un spirit de solidaritate impresionant astăzi, formând un lanț uman pentru a salva cinci persoane aflate în pericol de înec. Eforturile oamenilor de pe plajă au dus la aducerea la mal a patru dintre persoane, dintre care trei se aflau într-o stare critică și au necesitat manevre de resuscitare.

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, trei echipaje SMURD și o autospecială pentru victime multiple au fost trimise la fața locului pentru a acorda asistență medicală de urgență.

Trei dintre persoanele aduse la mal erau în stare inconștientă, iar echipa de salvatori a început imediat manevrele de resuscitare. O persoană este în continuare căutată.

Manevrele de resuscitare și operațiunea de salvare sunt în curs de desfășurare. 

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook