Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat joi că un alt grup de 41 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au părăsit Fâșia Gaza. Aceștia au trecut prin punctul de frontieră Rafah din Egipt și se află în prezent în drum spre Cairo.

Potrivit MAE, evacuarea a fost posibilă datorită eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, care a acționat prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Cei 41 de cetățeni români și familiile acestora au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE și reprezentanți ai Ambasadei României în Egipt. Aceștia vor fi însoțiți până la Cairo de a doua echipă mobilă a Celulei de Criză MAE.

MAE precizează că, până în prezent, un total de 134 de cetățeni români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook