Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Grupări Violente au făcut, astăzi, percheziţii în zeci de locaţii din ţară, în special în Bucureşti, la membrii clanului Caran, o grupare interlopă cunoscută pentru activitatea sa infracţională. Liderii grupării au fost săltaţi de mascaţi, în această dimineaţă, de la o petrecere.

Percheziţiile au loc într-un dosar în care interlopii sunt cercetaţi pentru 16 infracţiuni, printre care:

  • Cămătărie
  • Şantaj
  • Proxenetism
  • Traficul de persoane
  • Infracţiuni informatice
  • Spălarea de bani

Anchetatorii au descoperit că interlopii aveau influenţă în aproape toată ţara, dar şi în străinătate, respectiv în Statele Unite ale Americii, de unde “importau” milioane de dolari obţinuţi din infracţiuni informatice.

Ancheta arată că liderii clanului Caran, frații Aurel, Costel și Emil aveau afaceri ilegale în numeroase domenii. Ei se ocupau atât cu cămătăria şi şantajul, cât şi cu proxenetismul şi traficul de persoane, dar şi cu infracţiuni informatice sau spălare de bani.

Potrivit procurorilor, cei trei lideri decizionali au atras mai mulți membri (persoane cu un fizic impunător și comportament violent), pentru a-i însoți zilnic, atât pentru preîntâmpinarea escaladării unor conflicte cu  grupări rivale, cât și în vederea unei expuneri cât mai puternice sub aspect numeric a membrilor grupului infracțional în zonele care prezentau  interes pentru impunerea influenței ( centrul  și nordul Capitalei,  stațiunea Mamaia Nord în sezonul estival ș.a.).

În urma percheziţiilor, anchetatorii au descoperit că unul dintre lideri avea 7 milioane de dolari într-un portofel electronic.

Perchezițiile fac parte din campania DIICOT “Ziua Z”, care vizează combaterea crimei organizate, atât pe teritoriul României cât şi peste graniţe.

Autoritățile au pus în aplicare 199 de mandate de percheziție, în urma cărora vor fi aduse la audieri aproximativ 210 de persoane.

Alte știri:  India a arestat patru persoane pentru că au păcălit tineri să lupte pentru Rusia în Ucraina
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Băncile au acordat aproape 7 trilioane de dolari sectorului combustibililor fosili, în pofida angajamentelor pentru mediu

Potrivit celui mai recent raport dedicat finanțării combustibililor fosili de către bănci,…

Putin l-a demis pe ministrul apărării Serghei Șoigu

Președintele rus Vladimir Putin a decis înlocuirea ministrului apărării Serghei Șoigu, intr-o…