Incidentul s-a produs azi-noapte, în jurul orei 23:00, pe canalul Sulina, între mila 5-6. O ambarcațiune în care se aflau doi bărbați s-a scufundat iar unul dintre ei este dat dispărut.

Cei doi, un barbat din Bucuresti în vârstă de 47 de ani şi un ilfovean de 39 de ani, se aflau la pescuit între milele marine 5 şi 6 ale Dunării, însă doar cel mai tânăr dintre ei a putut fi salvat de pescari aflaţi în zonă, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.


“Persoana salvata de pescari a fost preluata de echipajul ambarcatiunii de la Capitanie, in soc hipotermic, ulterior transportata la Sulina. Fortele de interventie au reusit ancorarea epavei, iar cautarile au fost intrerupte in jurul orei 2,00, urmand ca acestea sa fie reluate dimineata”, a anuntat purtatorul de cuvant al ISU Delta, Nicolae Botezatu.

Dupa evenimentul inregistrat joi, in jurul orei 23,00, primele cautari ale persoanei disparute au fost efectuate de Pichetul de Pompieri Nave Operative Crisan, Capitania Sulina, Politia Transporturi si ambarcatiuni din cadrul Grupului de Nave Sulina – Garda de Coasta.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook