Foștii primari ai Constanței, Radu Mazăre și Degebal Făgădău, sunt acuzați că au înstrăinat terenuri din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia către apropiați, fară licitație și la prețuri mici, mult sub prețul real.

Cei doi ar fi vândut ilegal, fără licitație publică, mai multe terenuri către firma Astera Consulting , controlată de Sorin Strutinsky, prieten apropiat cu Radu Mazăre și cu fostul președinte al Consiliului Județean Constanta, Nicușor Constantinescu.

Prietenul lui Radu Mazare, Sorin Strutinsky zis si “Struțu”, este dat in urmărire după ce a fost condamnat 10 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani.

Conform rechizitoriului, prejudiciul adus de cei doi este de peste 1.8 milioane de euro.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a următoarelor persoane:

1. în stare de detenție, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

și în stare de libertate, a inculpatei ENACHE MARCELA, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

2. în stare de libertate, a inculpaților:

FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Alte știri:  Florin Piersic a fost transferat cu un avion SMURD de la Cluj la București

ENACHE MARCELA, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriile întocmite, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

1. În perioada 2007 – 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.
De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.
În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective.

2. În cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și inculpații Făgădău Decebal și Enache Marcela, care, în calitățile menționate mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

Alte știri:  Energia regenerabilă a atins un nivel record de 30% din energia electrică mondială

Primăria municipiului Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu sumele menționate mai sus.
În cele două cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cele două cauze.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Energia regenerabilă a atins un nivel record de 30% din energia electrică mondială

Energia regenerabilă a atins un nivel record, asigurând 30% din producția globală…

Florin Piersic a fost transferat cu un avion SMURD de la Cluj la București

Actorul Florin Piersic a fost transportat cu un avion SMURD de la…

ÎPS Teodosie, trimis în judecată de DNA Constanța

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost trimis în judecată de către procurorii…

Jumătate din rachetele nord-coreene trase de Rusia au explodat în aer, spune procurorul general al Ucrainei

Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a declarat pentru Reuters că aproximativ…

Iohannis anunță că România ar putea transfera un sistem Patriot în Ucraina

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România caută soluții pentru transferul unui…

Inundații în sudul Braziliei: Cel puțin 85 de persoane și-au pierdut viața

Zeci de localități din statul Rio Grande do Sul din sudul Braziliei…

SUA au suspendat livrarea de bombe către Israel din cauza îngrijorărilor legate de utilizarea lor în incursiunea din Rafah

Statele Unite ale Americii au suspendat săptămâna trecută o livrare de bombe…

Medicii anunță că Florin Piersic are o infecție generalizată în organism: “E o situație gravă”

Medicii de la Institutul Inimii din Cluj au organizat o conferință de…

Șapte din zece europeni consideră că țara lor primește prea mulți imigranți, potrivit unui sondaj

Un sondaj de opinie efectuat în rândul a peste 22.000 de persoane…