Faza a doua de vaccinare a debutat cu probleme la Constanța, unde există momentan doar un singur centru de vaccinare Covid-19, iar persoanele care au reușit să se programeze s-au prezentat în număr mare.

Orele de programare nu au putut fi respectate din cazua unei erori, oamenii fiind trimiși la o altă adresă. Situația a fost corectată astăzi, transmite directorul DSP Constanța, Cristiana Schipor.

„Am găsit soluția cu STS-ul și tuturor li s-a trimis mesaj. Persoanele care se programează astăzi deja să intre pe adresa corectă.”,

Potrivit Europa Fm, o altă problemă nerezolvată pare a fi cea a persoanelor în vârstă, singure, care nu știu să se programeze. Este și cazul unui bătrân care a venit la centrul de vaccinare și a cerut, fără succes, să fie vaccinat.

„Am fost la primărie, am fost la doctora de familie și de acolo am venit aici. Or doctora a venit acum la poartă și a spus că, nu, online. Ei, online, eu la 80 de ani mă pricep eu cu online–ul lor”.

a declarat barbatul pentru Europa Fm

Singurul centru funcțional din orașul Constanța se află la Spitalul Modular Militar din incinta stadionului Portul, unde nu mai există niciun loc liber pentru această săptămană.

În județul Constanța, din 18 centre de vaccinare care ar fi trebuit sa functioneze, doar 5 si-au inceput activitatea.

Spitalul Modular Miliar , foto: Hotnews
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook