Foto: Direcția Națională Anticorupție

Un auditor public extern din cadrul Curții de Conturi – Camera de Conturi Constanța, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Potrivit rechizitoriului întocmit, în luna octombrie 2022, în contextul derulării unui proces de partaj, inculpatul Popescu Nicolae ar fi exercitat constrângeri asupra fostei soții, de asemenea funcționar public, pentru a o determina să îi lase în proprietate un imobil și să preia părțile sociale ale unei societăți comerciale controlate și administrate de către inculpat prin intermediul unei persoane interpuse și care acumulase datorii importante față de bugetul de stat.

În același context, inculpatul ar fi transmis fostei soții că va renunța și la demersurile care vizau tragerea la răspundere penală a acesteia într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru un presupus furt comis între soți și respectiv, pentru presupuse infracțiuni comise de aceasta împotriva fiului lor minor.

Constrângerile la care ar fi apelat inculpatul ar fi constat în exercitarea de amenințări ce ar fi vizat crearea unei situații defavorabile la locul de muncă pentru fosta soție și care ar fi avut ca urmare concedierea acesteia. De asemenea, inculpatul i-ar fi transmis că nu va mai sesiza organele judiciare cu privire la presupusele fapte penale comise de aceasta.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în Marea Neagră, lângă Sfântul Gheorghe

Sâmbătă dimineață, Autoritatea Navală Română a raportat scufundarea unei nave sub pavilion…