Forțele de ordine din Constanța au aplicat un număr total de 435 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor anti Covid, în valoare totală de 133.900 de lei.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 435 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 133.900 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 126 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de sâmbătă, 27 martie a.c., 500 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 2.854 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook