Mai multe persoane au provocat un scandal, vineri seară, la Târgul de Crăciun din Constanţa, nemulțumite de faptul că accesul în interior se face pe baza Certificatului Covid.

Potrivit Primăriei Constanța, persoanele nemulțumite au forțat gardurile montate de autorități, au dărâmat o parte dintre ele și s-au încăierat cu forțele de ordine.

În cele din urmă, jandarmii au intervenit şi au reuşit să restabilească ordinea.

Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Constanța și se desfășoară în perioada 1 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, în Parcul Arheologic. Accesul adulților se face în baza Certificatului Covid.

Comunicat Primăria Constanța:

Un grup restrâns de bărbați și femei a provocat în urma cu câteva momente un scandal teribil în parcul Arheologic din Constanța. Oamenii nu au ținut cont de copiii care se aflau în târgul de Crăciun și au forțat gardurile montate de autorități, au dărâmat o parte dintre ele și s-au încăierat cu forțele de ordine.Nu au ținut cont de nimic în încercarea lor disperată de a intra în Târgul de Craciun fără a avea certificatul verde. Nu i-au împiedicat nici privirile speriate ale copiilor prezenți în parc și nici lacrimile acestora. În timp ce ei provocau acest circ și forțau gardurile, constănțenii responsabili așteptau în ordine sa intre în parc. Forțele de ordine au intervenit în câteva momente și liniștea a fost restabilită. Din păcate, ceea ce se anunța o seară de poveste, s-a terminat cu lacrimi în ochi pentru copiii martori la acest eveniment. Cu toții trebuie sa înțelegem că accesul în Târgul de Crăciun organizat de Primăria Constanța se face în conformitate cu normele legale în vigoare.Mulțumim pe această cale tuturor persoanelor care au dat dovadă de responsabilitate!

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…