Un nou atac armat a avut loc astăzi în orașul Sydney din Australia. De această dată, locul incidentului a fost o biserică, în timpul unei slujbe religioase.

Potrivit primelor informații furnizate de presa australiană, un bărbat neidentificat înca a înjunghiat mai multe persoane care participau la o slujbă religioasă. Imaginile de pe camerele de supraveghere din interiorul bisericii arată cum atacatorul s-a năpustit asupra unui lider religios și l-a înjunghiat de mai multe ori.

Serviciile de urgență au fost alertate imediat și au sosit la fața locului. Potrivit acestora, victimele sunt în stare stabilă. Cu toate acestea, una dintre persoane a fost transportată de urgență la spital din cauza rănilor suferite.

Poliția a reușit să îl captureze rapid pe atacator și l-a arestat. Identitatea acestuia nu a fost încă făcută publică.

Este al doilea atac armat care are loc în Sydney în decurs de câteva zile, după ce săptămâna trecută un bărbat a înjunghiat și ucis șase persoane într-un centru comercial. El a fost împușcat mortal de forțele de intervenție.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…