Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului valabilă pentru Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei în intervalul 12 februarie, ora 10 – 12 februarie, ora 18.

Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cu putere în aceste zone, cu viteze în general cuprinse între 55 și 65 km/h. În județul Constanța și pe litoral, rafalele vor depăși temporar 70 km/h.

De asemenea, pe litoral vântul se va menține tare și în prima parte a nopții de luni spre marți, suflând cu viteze de aproximativ 50-55 km/h, potrivit ANM.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook