Două trenuri de marfă s-au ciocnit în noaptea de miercuri spre joi, pe Magistrala M 800 Bucureşti – Constanţa.

Din primele informaţii, este vorba despre trenul 60514, aparținând Tim Rail Cargo, și trenul 50790, aparținând Express Fowarding. Unul dintre trenurile de marfă staționa, celălalt circula.

În urma evenimentului mai multe vagoane de marfă au fost distruse. Nu au fost victime.

Potrivit CFR, pentru asigurarea legăturii cu staţiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureştiul vor circula pe ruta deviată prin Feteşti – Movila – Tăndărei, cu tracţiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploieşti – Buzău – Făurei – Feteşti.       

“Magistrala Bucureşti – Constanţa este blocată în staţia CF Feteşti, pe ambele sensuri de circulaţie, din cauza tamponării a două trenuri private de marfă. Menţionăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în staţia CF Feteşti, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depăţit semnalul de OPRIRE de la intrare în staţie, şi a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat. Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omeneşti, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza staţiei Feteşti, atât spre Bărăganu, cât şi spre Movila este blocat”, transmit reprezentanţii CFR SA într-un comunicat remis AGERPRES.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…