Update:

Poliția Română transmite că Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria.

“În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei”, a anunțat Poliția Română.

Știre inițială:

Elena Udrea a fost dată dată în urmărire națională, apoi în urmărire generală, după ce Polița nu a găsit-o acasă. Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Potrivit informațiilor apărute în presă, fostul ministru ar fi ieșit din țară cu o mașină, pe la Vama Giurgiu.

 Poliția Română a transmis că Udrea a părăsit România în cursul acestei dimineți, înainte de pronunțarea sentinței. Conform Poliției, până la momentul pronunțării deciziei instanței nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții împotriva Elenei Udrea.

Împotriva numitei Udrea Elena – Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul București – Secția I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu”, se arată în comunicatul Poliției Române.

Udrea a fost condamnată joi de Înalta Curte de Casație la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, decizia fiind definitivă. Instanța a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare.

Fostul ministru trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Alte știri:  Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…