Tribunalul Vaslui a decis luni plasarea în arest la domiciliu a fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui și lider al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. Acesta se afla în arest preventiv din septembrie 2023, fiind acuzat de luare de mită.

Fostul lider PSD va sta în arest la domiciliu la locuința sa din comuna Zăpodeni, județul Vaslui.

Dumitru Buzatu este obligat să nu părăsească imobilul fără permisiunea organului judiciar și să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară când este chemat. El are interdicție de a lua legătură cu un martor și expertul desemnat în dosarul său.

Procurorii DNA îl acuză pe Buzatu de luare de mită, fiind prins în flagrant în septembrie când primea 1,25 milioane lei de la un om de afaceri, în schimbul unui contract cu Consiliul Județean Vaslui. Banii au fost găsiți de anchetatori în portbagajul mașinii sale.

Avocatul lui Buzatu a precizat că acesta a fost audiat săptămâna trecută la DNA Iași, în calitate de martor denunțător într-un alt dosar. Denunțul nu ar viza pretinse fapte de corupție din administrația județeană sau din PSD, ci doar o infracțiune împotriva intereselor financiare ale UE.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Trupele ucrainene avansează pe un nou front în Rusia

Într-o mișcare strategică surprinzătoare, forțele armate ucrainene au deschis un nou front…

Germania începe să efectueze controale la toate frontierele sale terestre

Germania a început să efectueze verificări aleatorii la toate frontierele sale terestre,…