Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat pe Twitter că mai multe țări europene, printre care și România, oferă ajutor pompierilor francezi care se luptă cu incendii majore în întreaga țară, potrivit France24.

În prezent, opt incendii majore de vegetație fac ravagii în Franța, iar ministrul de interne Gerald Darmanin a declarat că Suedia și Italia au trimis avioane de stingere a incendiilor pentru a ajuta.

Emmanuel Macron a scris pe Twitter că Germania, Grecia, Polonia, România și Austria oferă, de asemenea, ajutor. “Partenerii noștri vin în ajutorul Franței împotriva incendiilor. Le mulțumim. Solidaritatea europeană este la lucru!”.

România trimite în Franța 70 de pompieri şi 8 maşini cu capacitate mare de stingere, plus două cisterne de apă.

”Au fost mobilizaţi pompierii către Bucureşti şi Timişoara din mai multe judeţe, urmând ca mijloacele de intervenţie şi personalul să fie transportate cu cele două avioane C17 până în Bordeaux. E o premieră că trimitem mijloace tehnice şi pompieri folosind avioane care aparţin unei baze militare puse la dispoziţia noastră, la solicitarea MApN”, a transmis șeful DSU, Raed Arafat.

Șaptesprezece case au fost distruse sau avariate începând de marți, iar aproape 10.000 de persoane au fost evacuate, dar nu sunt așteptate alte ordine de părăsire a zonei “deocamdată”, au precizat autoritățile franceze.

“Condițiile sunt deosebit de dificile: vegetația și solul sunt excepțional de uscate”, a precizat prefectura departamentului Gironde într-un comunicat, avertizând că o căldură extrem de uscată este probabilă până la sfârșitul săptămânii.

Alte știri:  Ucraina suspendă serviciile consulare pentru bărbații din străinătate care fac parte din grupele de vârstă supuse recrutării

Temperaturile din regiune ar putea depăși 40 de grade Celsius joi, au prognozat meteorologii.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a primit o sentință de 3…