Curtea de Apel București a dispus mierucri începerea judecării dosarului Revoluției, în care sunt vizați Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus pentru infracțiuni contra umanității. Decizia nu este definitivă.

Procurorii militari au retrimis dosarul în instanță în luna iulie, stabilind trimiterea în judecată a foștilor demnitari pentru rolul avut în evenimentele din decembrie 1989. Cauza vizează modul în care noii lideri ai țării au constituit un grup ce a instaurat o psihoză securist-teroristă, iar militarii români s-au luptat între ei cu un dușman imaginar.

Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, ora 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Dosarul a fost înaintat prima dată în 2019, cu peste 5.000 de părți civile, însă a fost blocat timp de un an din cauza mai multor excepții. În 2021, Înalta Curte l-a retrimis la Parchet, pentru probleme în rechizitoriu. Acum, procurorii declară că au înlăturat neregulile constatate, astfel încât procesul poate începe.

Alte știri:  CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai

Totuși, decizia Curții de Apel nu este definitivă și poate fi atacată în trei zile.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…