Președintele Klaus Iohannis s-a declarat “îngrijorat”, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Summitul UE-Balcanii de Vest, după ce a primit datele cu privire la evoluția pandemiei în România, care arată că în ultimele 24 de ore au murit peste 300 de persoane din cauza Covid-19. “Este o catastrofă”, a afirmat Iohannis.

Sunt foarte îngrijorat, recunosc, am primit datele de astăzi despre pandemie, avem aproape 15.000 de cazuri.  Avem peste 3330 de decese COVID astăzi, Este o catrastofă” a spus Klaus Iohannis într-o conferință de presă la Summitul UE-Balcanii de Vest.

Întrebat cine ar trebui să își asume situația critică din punct de vedere sanitar în care se află acum România, Klaus Iohannis a răspuns: “Asumarea trebuie făcută de toată clasa politică. Atât de simplu e. Dar asta trebuie să vină la pereche cu soluții. Soluția există, am creionat-o, e pe masă, se numește PNRR, prevede peste 2 miliarde de euro sistemul sanitar, banii sunt pentru spitale noi, modernizarea de spitale vechi, crearea unor noi posturi în sănătate.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook