Sandro Tonali, mijlocașul echipei engleze Newcastle United, va fi suspendat pentru 10 luni din activitatea fotbalistică și va trebui să urmeze un program de reabilitare de 8 luni, după ce a recunoscut că a pariat pe meciuri de fotbal, inclusiv pe unele ale fostului său club, AC Milan.

În vârstă de 23 de ani, Tonali a fost tranfserat în iulie 2022 de la AC Milan la Newcastle United , în schimbul sumei de 55 milioane de lire sterline. Agentul fotbalistului a declarat că acesta suferă de o dependență la jocurile de noroc și a cooperat pe deplin cu ancheta desfășurată în Italia. Conform regulamentelor, jucătorilor profesioniști le este interzis să parieze pe meciuri organizate sub egida FIFA, UEFA sau FIGC.

Gravina a precizat că procurorul FIGC și Tonali au ajuns la un acord care include suspendarea pentru 10 luni, programul de reabilitare de 8 luni și cel puțin 16 apariții publice. De asemenea, avocatul lui Tonali s-a aflat săptămâna aceasta în Italia pentru a negocia o recunoaștere a vinovăției. Clubul Newcastle i-a promis sprijinul total.

Un alt fotbalist italian, Nicolò Fagioli de la Juventus, a fost săptămâna trecută suspendat pentru 7 luni după ce a încălcat și el regulile privind pariurile sportive.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Poliția din Malta l-a reținut pe Paul al României, urmărit internațional

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, a…

Ucraina se confruntă cu o ofensivă rusă în estul țării, forțele ucrainene suferind pierderi teritoriale

Comandantul suprem al forțelor armate ucrainene a anunțat că trupele ucrainene au…